Au nemtii, manca-le-ar ursii wurstii lor, o manie. Si anume sa ma faca sa scap oarece in pantalonen de fiecare data cand ma duc cu ei. Prima data am inteles, nu ne cunosteam, drum lung pana in Boston,alea, alea . De la Budapesta pana la Frankfurt, soferul trotinetei, a prezentat reticente si, as zice eu, unele pareri de rau ca parasea frumoasa capitala maghiara.
Ba se lasa brusc catre pamant, ba isi uruia motorasul, si cand sa ia o altitudine normala de zbor se razgandea. Si nu as baga mana in foc, dar tare cred ca era si proaspat absolvent al scolii de pilotaj, pentru ca am impresia ca nu schimba vitezele la timp.
O ora mai tarziu si cam cu cate o punga de alea de avion, plinuta cu ce a putut sa dea fiecare pe moment, am aterizat la destinatie. Urmand sa luam alt Lufthans, mai mare si mai al dracu, spre americani.
Pe care l-am si, plini sau mai degraba goi de orice temeri,din moment ce se stie ca magaoaiele astea mari is foarte fiabile si chiar sunt la o adica.
Doar ca sa am parte de 3 goluri de aer, unul de 500 si altele 2 de 700, plus ca ai dracu dupa ce au vazut ca au romani la bord au ascuns vesela, beuturicile alea bune si nu-s sigur, dar cred ca si mancare era mai multa la unii pasageri care vorbeau schnitzeleza.
Ceea ce ma aduce la ultimul zbor de la Budapesta la Bayern Munchen, care sa fiu al dracu daca nu a fost fratele geaman al primului. Un pilot care se credea Baronul Rosu si care tare cred ca si imita sunetele unei mitraliere, la el in cabina .
Am inceput asa de incalzire cu o ridicare chinuita, ca sa nu spun mai multe, urmata de un atac in picaj al bietului aeroport Ferihegy, care ramas imobil de uimire si se uita la noi ca prostul cum vrem sa-l rupem cu bataia. Dupa care vazand ca aeroportul nu se misca nici de al dracu de la locul lui, Rotte Baron, horataste sa-l faca de rusine. Si ni-l arata pe rand, pozitionand avionul fix la 90 de grade fata de cum ar fi trebuit sa fie un avion decent si cu frica de Dumnezeu, cum am aflat brusc ca sunt si eu. Noroc ca, deja invatat nu am mai fost luat pe nepregatite si dupa 1 ora de rugaciuni, lacrimi si promisiuni ca nu mai fac in viata mea, mi-au dat drumul.
Odata ajuns in Munchen, a inceput a 2-a aventura nemaipomenita a neobositului mormolok6 pe pamant schnitzelez, in care vom vedea ca nu tot ce pute e si punctual si de ce nemtoaicele au un loc special in inima lui.
22/08/2009 -
Scris de
mormolok6 |
DAY BY DAY |
avion, bayern munchen, boston, budapesta, Dumnezeu, ferihegy, frankfurt, lufthansa, nemti, rotte baron, rugaciuni, wurst |
7 Comentarii
3 la 10 mii !
Astept cu nerabdare ziua in care vei incepe o serie de relatari de la fata locului din minunatul Boston; pana atunci, ma multumesc si cu incalzirile astea stilistice. Esti bun, fratie, mai scrie, mai scrie!
Rautate mica, de ce imi provoci lacrimi si suferinta? Cu ce ti-am gresit eu oare? Nu-mi raspunde!
Boierule eu is curioasa de nemtoaicele alea…deci astept.In rest..am ras cu lacrimi!
cum e berea la bavaria? umple golul?
da stiu ca umbli in ultima vreme! Ceva proiecte???
Andra, sarumana, dar parca ne intelesesem sa bagi si un pic de critica constructiva, cum ar fi virgule, repetitii, figuri de stil chinuite.
Coane Salcamule, berea in Bavaria e cam de cacat, iar daca o sa mi se spuna ca nu stiu eu sa caut ripostez cu lovituri de copita. Am incercat cred ca vre-o 6 tipuri de beri si ciuciu, mizerabile! Mai incerc da incepe sa ma ia cu scarba un pic pe la matze.
Mariusica, e acelasi proiect de data trecuta, doar ca acu a devenit un pic mai interesant, ca sa parafrazez un prof. de mate cand ne dadea o problema spurcata de rezolvat.
In rest ma prefac ca invat schnitzeleza, dar mai mult din ce stiam din filmele pix nu-mi intra in cap.
bai, daca nu mai scrii, nu te mai citesc! Ma enervezi! Ce-ai?