mormolok6

World domination, step by step!

CUM AM REFORMAT SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN ROMANIA (2)

image063Iată de ce, in momentul in care s-a anunţat prima inspecţie dupa 10 ani, nu aveam absolut nici o urmă de îngrijorare. În timp ce toţi se dădeau de ceasul morţii să apară cât mai bine, eu eram cu copii la iarbă verde unde îi învăţam un pic de engleză, very old school style. Pentru că da, predam si engleza de nu cumva aţi uitat.

Şi vin si cele 2 zile fatidice. Totul e ok, inspectorul de resort e mulţumit, mai ridică câte o sprânceană când mai scap cate un “foarte bine purcelule”, dar vede că ăia mici râd şi-s fericiţi si se linişteşte. Mai aveam o oră, in care trebuia sa predau o lecţie dintr-un capitol mai mare, ce se referea la primul razboi mondial. Era vb de teatrul de razboi, cine pe cine a atacat, ce-a întâmplat apoi şi ultimele bătălii.

Stufos in draci, ca toate manualele, hrisovul respectiv mai mult mă încurca in misiunea mea de a reforma sistemul din temelii. Aşa că am conceput un plan ad-hoc: am scris numele ţărilor participante la confict pe cate o bucată de carton şi le-am împărţit în clasă. Cel mai mare baiat din clasă, Dorel, devenea Germania, apoi in ordine descrescatoare, ceilalţi (Sile, Ionuţ, Andrei….) se transformau in Franţa, Rusia, Belgia etc

Am demonstrat cum, bazandu-se pe surprindere si superioritate militară, Germania a atacat ţările vecine, dar cum odată coalizaţi, Aliaţii  au reuşit intr-un final să câştige. L-am pus aşadar pe Doreluţ să-şi atace (in joacă, of course) pe rând colegii, urmînd ca intr-un final, ceilalţi să-l dovedească numeric pe el şi aliaţii lui. Bineînţeles, fiecare ataca şi se mişca la mare artă, doar atunci când trebuia, fiind deja obisnuiţi să asculte, din experienţele trecute cu reconstituirile.

Copii râdeau de se prăpădeau, insa stiau deja din clasă secvenţele răzbelului, inspectorul dădea din cap zâmbind, iar eu eram in al 9-lea cer. Către finalul orei, inspectorul mă roagă dacă pot să le dau o lucrare copiilor. Imperial ii acord favoarea, iar odată sunat in pauză, strâng lucrarile, i le inmânez si-l rog sa mă scuze 10 min. Acceptă. Mai rămân cu copii un pic, îi felicit, le mulţumesc că au participat la oră si mă îndrept către cancelarie. Inspectorul imi zice că e impresionat, că o să  citeasca lucrările mai tarziu şi că mai bine ne punem la masă, ca a fost o zi grea si-i scade glicemia daca nu imbuca ceva.

Dupa 2 săptamâni mai tarziu, sunt chemat in biroul directorului, care după ce-mi inmânează un plic destul de voluminos, imi pune telefonul în faţă si-mi cere să sun  imediat la Inspectoratul Judeţean.

Sun, cer cu inspectorul, care îmi aduce la cunoştinţă că dacă nu vreau televiziunile centrale pe capul meu, să mă tin dracu’ de programă şi tehnicile de predare clasice, consfinţite de atatea generaţii de profesori. Şi că dacă mai vreau o carieră în învăţământ, ar fi cazul să mă şi mişc repejor în direcţia indicată. Că mai are 3 ani pînă la pensie şi nu vrea scandal. Apoi pe un ton mai calm, imi spune că lui i-a plăcut, dar că trebuie să mă ţin de programă, neapărat. Îmi urează o zi bună şi, da ai ghicit, inchide.

Curios mai degrabă, desfac plicul. În el era o adresă de la Inspectoratul Judeţean şi lucrările copiilor. Citesc adresa care repeta intr-un limbaj diplomatic ce tocmai auzisem la telefon, şi-mi arunc ochii şi pe lucrari, încercand să-mi dau seama daca nu cumva sunt victima unei farse. Citesc si simt cum mi se inmoaie picioarele:

„Domnul profesor l-a pus pe Doreluc sa ţină o foaie cu Germania şi să-l bată după aia pe Ionuţ. Care nu l-a putut bate si apoi s-a luat de Deiu’. Dupa aceea tot domnu profesor, i-a pus pe ceilalţi copii sa-l bată pe Dorel, dar numai in glumă.” Dacă aproximativ jumătate dintre lucrări sunau cam la fel, fiind cel mult simpatice, ultima frază se regăsea în toate.

“Domnul profesor este foarte bun, că el nu ne pune să scriem mult şi numai să ne jucăm şi ne pune filme şi la engleză ne uităm la desene.”

Îngerii se vorbiseră între ei să-mi facă un bine şi să mă pună bine cu ăi mari de la judeţ! În pauza mare le-am luat tuturor cate o îngheţată şi la oră ne-am mai uitat la un film.

Apoi, înfrânt, m-am întors acasă, mi-am aruncat manualele şi cartea de muncă la gunoi, m-am despărţit de fata cu care eram şi m-am dus în SUA să car mobilă.

Anunțuri

Iunie 9, 2009 Posted by | GIGICA, TRECI LA TABLA! | , , , , , , , , , , | 2 comentarii

CUM AM REFORMAT SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN ROMANIA (1)

image063Proaspăt ieşit de pe băncile facultăţii, nu am mai avut nici o scuză să frec menta degeaba, ca acum spre exemplu,  şi a trebuit să-mi găsesc de muncă.

Cum bineinţeles toate posturile bune erau puse la păstrat, am hotărât oarecum uşurat să iau un post la aprox. 40 km de oraşul meu. Posibilitatea unei navete de 2 ore pe zi nu ma descuraja deloc, ba chiar mă galvaniza si deja simteam mici tremolouri pe creţele. Mă refer la circumvoluţiunile producţie proprie, dar în definitiv fiecare e liber să înţelegă ce vrea.

Ajuns in comuna unde trebuia să-mi iau rolul de rabi, am constatat că am stricat nişte ape adânci şi uşor aducătoare de venituri.Tocmai ii luasem locul fostului poştas si nevestei lui, care, deşi amandoi aveau 14 clase impreună, predau istoria si materiile adiacente, plus engleza.Nu-i plângeţi prea tare însă, pentru că oamenii aveau pensii cât salariul meu de incepator, plus case şi pamânturi căcălau. Pe lângă nişte metode de predare absolut demenţiale. Dar să revenim la ce e mai important. Şi anume EU!

Anul acela s-a dovedit un an fain, in care ne-am trezit 4 cadre tinere şi de nădejde, 2 fete si 2 băieţi, toţi la început de drum, în aceeaşi unitate de învăţământ binecuvîntată.Datorita atributelor mele fizice, copii au ghicit imediat ca le sunt noul prof de sport. Degeaba am negat si le-am indrumat ochisorii spre adevaratul prof de sport, n am scos decat” Haideţi domnu’, nu mai râdeţi de noi!”Am inceput aşadar noul an şcolar cu trecerea in revistă a claselor la care predam şi stabilirea nivelului de cunostinţe existent.

Am aflat cu bucurie analfabeti în clasa a 8-a, lipsă totală de resurse şi, ceea ce a reuşit să mă indispuna destul de tare, o frica şi un refuz de a raspunde si de a coopera  la unii copii, de neînţeles atunci, când îi intrebam ceva legat de scoală.

Degeaba le spuneam că nu vreau răspunsuri bune, că nu notez şi că intrebând şi primind răspunsuri vor învăţa mai bine. Câteva saptamani mai tarziu am aflat motivul. Pe lângă faptul ca nu aveau de unde sa ştie cum şi ce sa predea, familia Satanei îi şi bătea pe ăi mici dacă dădeau răspunsuri greşite. In special musiu, care avea obiceiul, de o duioşie rară, de a-i cârpi pe copiii care greşeau raspunsul.
Cu o ura neimpăcată , mi-am soptit atunci in barbă ca eu nu o să bat niciodata covoare, pardon copii! Şi că mai presus de toate nu o să mai accept violenţa în scoală, sub nici o formă. Plus că şi acu’ după ‘nşpe relaţii ratate, recurgerea la violenţă nu mi se pare o soluţie. Decât in cazuri anume selectate, in care amandoi partenerii sunt majori şi sunt de acord, există un safe word, iar clemele pentru sfârcuri sunt atent sterilizate!

Am realizat atunci că, dacă vreau să-i fac pe ştrumfi să înveţe ceva şi să iasă din carapace, trebuie să-i fac să vrea sa înveţe şi vrea să vină spre ceea ce predam eu. Am redus rolul manualului la maxim, am făcut lecţiile cât mai interactive şi, cel mai important, nu le dădeam să scrie in clasă mai mult de 5 rânduri, fără să insist prea tare pe date. Am început să facem vizionari de filme istorice, să reconstituim lupte, arme, obiceiuri, portul acelor vremuri. Bineinţeles, atât cât ne permiteau posibilităţile.

Am demonstrat superioritatea falangelor greceşti, a legiunilor romane, aproape fiecare era expert in mumificare, ştiind cu precizie ce si cum se scoate, preferata lor fiind scoaterea creierului prin nas cu ajutorul unei tije metalice. I-am făcut sa fie uniţi, tupeişti, să inveţe cu cap. Notele alor mei  crescuseră in medie de la 6-7 la 8-9. Fugeau copii de la alte clase să stea la mine la ore.  Ce mai, eram pe val şi valul era de tsunami .

Facut scurt, director educativ, mai cu seamă din cauza staturii, eram şi cel chemat să rezolve orice probleme de comunicare apărute in cadrul şcolii, precum si responsabil de activităţi extra curiculare.  Colegii mai tineri ma invidiau iar cei mai bătrani clătinau din cap uluiţi.

Iata de ce, în momentul în care s-a anunţat prima inspecţie după 10 ani, nu aveam absolut nici o urmă de îngrijorare.

va continua…

 

Iunie 8, 2009 Posted by | GIGICA, TRECI LA TABLA! | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu