mormolok6

World domination, step by step!

Obama, acest Constantinescu al SUA.

Totul a pornit de la un profesor negru de la Harvard care, intorcandu-se acasa mai pe seara dintr-o delegatie, si-a pierdut cheia si a fost nevoit sa forteze usa ca sa intre. In urma unui apel care raporta o incercare de intrare prin efractie, politistii au ajuns in zona, timp in care omul intrase deja in casa. I s-au cerut actele, asta a incepute sa urle ca ii cer documente doar pentru ca e negru; lucrurile au degenerat in scandal monstru, intelectualul nostru a realizat cam tarziu ca vorbeste mult si prost si a hotarat sa arate un act de identificare. Cam tarziu, pentru ca politistii l-au luat pe sus sub acuzatia de tulburare a linistii publice. Dupa o zi, i-au drumul si au renuntat la acuzatii.

Am stat in Cambridge, locul unde s-a petrecut tarasenia. Da, politistii de acolo au uniforme care amintesc de cele naziste. Mai mult majoritatea politistilor sun fosti militari din marina sau alte trupe speciale si au fost detasati in zonele de conflict. Ma refer la cei angajati in ultimii 15-20n de ani.  Dar au fost crescuti intr-un mediu mai putin ostil altor rase decat erau crescuti inaintasii lor, asa ca faza cu rasismul nu prea cred ca are substanta. Situatia e simpla si clara: ai jignit, ai agresat verbal sau altcumva un ofiter de politie, pai te astepti la consecinte! Nu conteaza ca esti verde, mov sau lila. Am avut de a face cu cativa dintre ei si in afara de: „Yes, sir”,  „I’ am really sorry , sir”,  „No, I don’t want that, sir”, nu am avut tupeul sa macan altceva.

Rasismul exista in SUA, insa in forme mult mai usoare decat exista in trecut. Mai nou este intretinut, cu o vigoare demna de o cauza mai buna, chiar de o mare parte din populatia de culoare. Nu am chef sa fac un expozeu socio-cultural, dar ca orice grup oprimat in trecut, negrii americani  si-au creat o cultura proprie. Un limbaj si un comportament care e mai mult beligerant decat impaciuitor. Iar de cand au inceput sa fie puse in aplicare o serie de norme ce legifereaza discriminarea pozitiva (o cretinitate),  negrii au inceput sa se simta si sa se comporte ca vacile sfinte in India. Ei pot sa faca, de fapt pot sa nu faca nimic, tu ca alb asupritor nu ai dreptul sa le spui ceva. Pentru ca ei decid daca ceva spus de tine are sau nu tenta rasista

De la bun inceput, Obama nu m-a convins si-mi dovedeste zilnic ca am avut dreptate. Obama, ca si Constantinescu, pur si simplu nu poate sa se abtina sa  isi dea cu parerea despre ceva. Las la o parte faptul ca a hotarat sa ajute cu miliarde companii vinovate de aparitia crizei, si ca pana acum nu are absolut nici un plan viabil de iesire din ea. Ca si Constantinescu, tare mi-e teama ca nu are nimic de-a face cu ceea ce ar trebui sa fie un presedinte. El e fericit ca e iubit de populatie si apare din cand in cand si mai face o conferinta de presa. Ca asta, in care acuza politia din Cambridge de rasism. Vitelul ataca prosteste reprezentantii unui stat, Massachussetts, care nu numai ca l-a votat majoritar la alegerile pentru presedentie, dar are si un guvernator negru, Deval Patrick. Mi se pare o tampenie sa afirmi ca nu ai toate date cazului, si totusi ca presedinte sa nu manifesti cel putin retinere si sa iei fatis partea uneia dintre partile implicate. Nu poti decat sa te umpli de ridicol cand tu, ca presedintele de culoare  al SUA, te arunci cu capul inainte, strigand rasism.

PS

Era sa uit, imi aduc si acum aminte, cum la investirea lui Obama, comentatorii nostrii de politica externa erau in al 7-lea cer, ne spuneau cat de bine va fi, ce zi istorica e pentru SUA, cata lume s-a adunat la Washington, mai aveau putin si se pupau in platou. Nu-s sigur, dar mi se pare ca am auzit si un „Fratilor, am invins!”.

Nimeni insa nu a spus ca venirea lui Obama la putere, inseamna inca cel putin 8 ani de refuzuri la Ambasada SUA, in conditiile in care Evil Bush a pedalat la greu pentru renuntarea regimului vizelor inpuse Romaniei, contracarat fiind cu succes de democratii lui Obama.

Reclame

iulie 24, 2009 Posted by | DAY BY DAY | , , , , , , , , , | 6 comentarii

CUM AM REFORMAT SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN ROMANIA (2)

image063Iată de ce, in momentul in care s-a anunţat prima inspecţie dupa 10 ani, nu aveam absolut nici o urmă de îngrijorare. În timp ce toţi se dădeau de ceasul morţii să apară cât mai bine, eu eram cu copii la iarbă verde unde îi învăţam un pic de engleză, very old school style. Pentru că da, predam si engleza de nu cumva aţi uitat.

Şi vin si cele 2 zile fatidice. Totul e ok, inspectorul de resort e mulţumit, mai ridică câte o sprânceană când mai scap cate un “foarte bine purcelule”, dar vede că ăia mici râd şi-s fericiţi si se linişteşte. Mai aveam o oră, in care trebuia sa predau o lecţie dintr-un capitol mai mare, ce se referea la primul razboi mondial. Era vb de teatrul de razboi, cine pe cine a atacat, ce-a întâmplat apoi şi ultimele bătălii.

Stufos in draci, ca toate manualele, hrisovul respectiv mai mult mă încurca in misiunea mea de a reforma sistemul din temelii. Aşa că am conceput un plan ad-hoc: am scris numele ţărilor participante la confict pe cate o bucată de carton şi le-am împărţit în clasă. Cel mai mare baiat din clasă, Dorel, devenea Germania, apoi in ordine descrescatoare, ceilalţi (Sile, Ionuţ, Andrei….) se transformau in Franţa, Rusia, Belgia etc

Am demonstrat cum, bazandu-se pe surprindere si superioritate militară, Germania a atacat ţările vecine, dar cum odată coalizaţi, Aliaţii  au reuşit intr-un final să câştige. L-am pus aşadar pe Doreluţ să-şi atace (in joacă, of course) pe rând colegii, urmînd ca intr-un final, ceilalţi să-l dovedească numeric pe el şi aliaţii lui. Bineînţeles, fiecare ataca şi se mişca la mare artă, doar atunci când trebuia, fiind deja obisnuiţi să asculte, din experienţele trecute cu reconstituirile.

Copii râdeau de se prăpădeau, insa stiau deja din clasă secvenţele răzbelului, inspectorul dădea din cap zâmbind, iar eu eram in al 9-lea cer. Către finalul orei, inspectorul mă roagă dacă pot să le dau o lucrare copiilor. Imperial ii acord favoarea, iar odată sunat in pauză, strâng lucrarile, i le inmânez si-l rog sa mă scuze 10 min. Acceptă. Mai rămân cu copii un pic, îi felicit, le mulţumesc că au participat la oră si mă îndrept către cancelarie. Inspectorul imi zice că e impresionat, că o să  citeasca lucrările mai tarziu şi că mai bine ne punem la masă, ca a fost o zi grea si-i scade glicemia daca nu imbuca ceva.

Dupa 2 săptamâni mai tarziu, sunt chemat in biroul directorului, care după ce-mi inmânează un plic destul de voluminos, imi pune telefonul în faţă si-mi cere să sun  imediat la Inspectoratul Judeţean.

Sun, cer cu inspectorul, care îmi aduce la cunoştinţă că dacă nu vreau televiziunile centrale pe capul meu, să mă tin dracu’ de programă şi tehnicile de predare clasice, consfinţite de atatea generaţii de profesori. Şi că dacă mai vreau o carieră în învăţământ, ar fi cazul să mă şi mişc repejor în direcţia indicată. Că mai are 3 ani pînă la pensie şi nu vrea scandal. Apoi pe un ton mai calm, imi spune că lui i-a plăcut, dar că trebuie să mă ţin de programă, neapărat. Îmi urează o zi bună şi, da ai ghicit, inchide.

Curios mai degrabă, desfac plicul. În el era o adresă de la Inspectoratul Judeţean şi lucrările copiilor. Citesc adresa care repeta intr-un limbaj diplomatic ce tocmai auzisem la telefon, şi-mi arunc ochii şi pe lucrari, încercand să-mi dau seama daca nu cumva sunt victima unei farse. Citesc si simt cum mi se inmoaie picioarele:

„Domnul profesor l-a pus pe Doreluc sa ţină o foaie cu Germania şi să-l bată după aia pe Ionuţ. Care nu l-a putut bate si apoi s-a luat de Deiu’. Dupa aceea tot domnu profesor, i-a pus pe ceilalţi copii sa-l bată pe Dorel, dar numai in glumă.” Dacă aproximativ jumătate dintre lucrări sunau cam la fel, fiind cel mult simpatice, ultima frază se regăsea în toate.

“Domnul profesor este foarte bun, că el nu ne pune să scriem mult şi numai să ne jucăm şi ne pune filme şi la engleză ne uităm la desene.”

Îngerii se vorbiseră între ei să-mi facă un bine şi să mă pună bine cu ăi mari de la judeţ! În pauza mare le-am luat tuturor cate o îngheţată şi la oră ne-am mai uitat la un film.

Apoi, înfrânt, m-am întors acasă, mi-am aruncat manualele şi cartea de muncă la gunoi, m-am despărţit de fata cu care eram şi m-am dus în SUA să car mobilă.

iunie 9, 2009 Posted by | GIGICA, TRECI LA TABLA! | , , , , , , , , , , | 2 comentarii

CUM AM REFORMAT SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN ROMANIA (1)

image063Proaspăt ieşit de pe băncile facultăţii, nu am mai avut nici o scuză să frec menta degeaba, ca acum spre exemplu,  şi a trebuit să-mi găsesc de muncă.

Cum bineinţeles toate posturile bune erau puse la păstrat, am hotărât oarecum uşurat să iau un post la aprox. 40 km de oraşul meu. Posibilitatea unei navete de 2 ore pe zi nu ma descuraja deloc, ba chiar mă galvaniza si deja simteam mici tremolouri pe creţele. Mă refer la circumvoluţiunile producţie proprie, dar în definitiv fiecare e liber să înţelegă ce vrea.

Ajuns in comuna unde trebuia să-mi iau rolul de rabi, am constatat că am stricat nişte ape adânci şi uşor aducătoare de venituri.Tocmai ii luasem locul fostului poştas si nevestei lui, care, deşi amandoi aveau 14 clase impreună, predau istoria si materiile adiacente, plus engleza.Nu-i plângeţi prea tare însă, pentru că oamenii aveau pensii cât salariul meu de incepator, plus case şi pamânturi căcălau. Pe lângă nişte metode de predare absolut demenţiale. Dar să revenim la ce e mai important. Şi anume EU!

Anul acela s-a dovedit un an fain, in care ne-am trezit 4 cadre tinere şi de nădejde, 2 fete si 2 băieţi, toţi la început de drum, în aceeaşi unitate de învăţământ binecuvîntată.Datorita atributelor mele fizice, copii au ghicit imediat ca le sunt noul prof de sport. Degeaba am negat si le-am indrumat ochisorii spre adevaratul prof de sport, n am scos decat” Haideţi domnu’, nu mai râdeţi de noi!”Am inceput aşadar noul an şcolar cu trecerea in revistă a claselor la care predam şi stabilirea nivelului de cunostinţe existent.

Am aflat cu bucurie analfabeti în clasa a 8-a, lipsă totală de resurse şi, ceea ce a reuşit să mă indispuna destul de tare, o frica şi un refuz de a raspunde si de a coopera  la unii copii, de neînţeles atunci, când îi intrebam ceva legat de scoală.

Degeaba le spuneam că nu vreau răspunsuri bune, că nu notez şi că intrebând şi primind răspunsuri vor învăţa mai bine. Câteva saptamani mai tarziu am aflat motivul. Pe lângă faptul ca nu aveau de unde sa ştie cum şi ce sa predea, familia Satanei îi şi bătea pe ăi mici dacă dădeau răspunsuri greşite. In special musiu, care avea obiceiul, de o duioşie rară, de a-i cârpi pe copiii care greşeau raspunsul.
Cu o ura neimpăcată , mi-am soptit atunci in barbă ca eu nu o să bat niciodata covoare, pardon copii! Şi că mai presus de toate nu o să mai accept violenţa în scoală, sub nici o formă. Plus că şi acu’ după ‘nşpe relaţii ratate, recurgerea la violenţă nu mi se pare o soluţie. Decât in cazuri anume selectate, in care amandoi partenerii sunt majori şi sunt de acord, există un safe word, iar clemele pentru sfârcuri sunt atent sterilizate!

Am realizat atunci că, dacă vreau să-i fac pe ştrumfi să înveţe ceva şi să iasă din carapace, trebuie să-i fac să vrea sa înveţe şi vrea să vină spre ceea ce predam eu. Am redus rolul manualului la maxim, am făcut lecţiile cât mai interactive şi, cel mai important, nu le dădeam să scrie in clasă mai mult de 5 rânduri, fără să insist prea tare pe date. Am început să facem vizionari de filme istorice, să reconstituim lupte, arme, obiceiuri, portul acelor vremuri. Bineinţeles, atât cât ne permiteau posibilităţile.

Am demonstrat superioritatea falangelor greceşti, a legiunilor romane, aproape fiecare era expert in mumificare, ştiind cu precizie ce si cum se scoate, preferata lor fiind scoaterea creierului prin nas cu ajutorul unei tije metalice. I-am făcut sa fie uniţi, tupeişti, să inveţe cu cap. Notele alor mei  crescuseră in medie de la 6-7 la 8-9. Fugeau copii de la alte clase să stea la mine la ore.  Ce mai, eram pe val şi valul era de tsunami .

Facut scurt, director educativ, mai cu seamă din cauza staturii, eram şi cel chemat să rezolve orice probleme de comunicare apărute in cadrul şcolii, precum si responsabil de activităţi extra curiculare.  Colegii mai tineri ma invidiau iar cei mai bătrani clătinau din cap uluiţi.

Iata de ce, în momentul în care s-a anunţat prima inspecţie după 10 ani, nu aveam absolut nici o urmă de îngrijorare.

va continua…

 

iunie 8, 2009 Posted by | GIGICA, TRECI LA TABLA! | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

INEXISTENTELE MELE PROBLEME CU NETUL

Acu’ câţiva ani, mi se zbătea un gînd între lobii mei cei atît de netezi.  Ce-ar fi să mă conectez şi eu ca restu’ lumii la internet? Venisem din SUA, mă plictiseam teribil, iar orăşelul meu e recunoscut pentru oferta variată de divertisment, ce-i lipseste cu desăvarşire.

Iată-mă câteva zile mai târziu, emoţionat ca un şcoler,  în faţa unui ghişeu din primul oficiu poştal întâlnit în cale. Acolo am aflat că, daca vreau si modemul aferent gratis, aş face bine sa ma abonez pe 3 ani şi să scap de o grijă. Ceea ce am şi făcut, şi, fericit că am avut parte de o afacere faină, am plătit ca turcu’, anticipat, primul an de abonament..

Bucuros, mi-am luat jucariile si m-am îndreptat spre casă, fluierând si sărind intr un picior tot drumul. Am reuşit să ridic destule sprâncene, dar nu-mi păsa. Pentru o fiinţă  de 188 cm si 105 kg e o performanţă, indiferent din ce unghi ai privi-o!

Dupa nici 3 zile (nu, is un original şi nu o zic pe aia cu minunea) au început problemele cu modemul şi implicit cu internetul, care mi se intrerupea cand mi-era lumea mai dragă. Şi uite aşa, am inceput o relaţie de durată cu serviciul reclamaţii al Clicknet-ului şi în special cu instalatorii de internet. Prima dată când mi s-a întamplat pocinogu’, am sunat la Serviciul Clienţi care, după ce m-au ascultat atent, mi-au spus ca, a doua zi, o echipă va veni la apartament să verifice problema in chestiune.

Am zis saru’mana, deoarece, după cum banuiaţi, era o tanti, şi mi-am văzut de ale mele. A doua zi primesc un telefon cum că baieţii sunt pe drum şi ajung în aproximativ jumătate de oră.  Ceea ce au si. Punctuali în draci şi super simpatici toţi. Odată intraţi în casă, mă scuz că i-am deranjat, roşesc, le spun ca e prima dată şi îi rog să fie blânzi.

Îi servesc cu o cafea, suc, bere sau tuică si, şcolit in SUA, le dau si un mic bacşiş anticipat. Aşa, ca să fie intr-un ceas bun. Aveam bani şi mă consider un om de lume, umblat, care ştie că totul e bine când toată lumea e mulţumită.

Reinstaleaza un soft, îmi scapă laptopul pe jos, îşi cer scuze, eu răspund că “e Acer şi duce, să vedeţi pe unde l-am carat eu”, ei râd si-l mai scapa o dată! Încă glumeţ, îi invit să rămână la 2 scăpări pe jos, ei spun ca nu, “2 e pentru morti, nu-i aşa?” Râdem cu toţii şi-l mai scapă o dată.

Lejer indispus mă ridic în picioare, ei că, “stai domne, că n-are nimic, uite incă ticaie”, eu zic că nu, nu trebuie să ticăie, ei ripostează, “atunci nu e problema noastră, noi am venit sa reparăm conexiunea la net şi am reparat-o, lasă-ne domne să ieşim din casă, dacă nu vrei să chemăm poliţia!”

Au urmat apoi luni de discuţii fructuoase, de o frumuseţe fără precedent,  care se pot rezuma astfel:

Primo tempo:

– Buna ziua, imi face modemul figuri.

– Iar?

– Iar, imi cer scuze, degeaba ma rog de el, e un prost crescut.

– Dom’le daca ai chef de poante, lasă-ne in plata noastră, că nu ne arde de glume tâmpite îm timpul programului!

– Verificaţi, madam, şi o sa vedeti!

– Mda, aveţi dreptate, trimitem o echipă.

Echipă, aceeaşi bineînteles, cu care, de a lungul timpului, am avut la fel, dialoguri spumoase, pline de viaţă, nechinuite de absolut nici o urmă de logică.

Secondo tempo:

– Salutare, modemul imi face figuri.

– Nu se poate, astea-s cele mai bune de pe piaţă! Nu e de la modem, probabil îs  firele de vină.

Terzo tempo:

– Mi-e stricat modemul, iar nu se conectează ca lumea. Poate trebuie schimbat!

– Nu,  nu e modemul de vină, dar s-ar putea sa fie virusii, aveţi un antivirus bun?
– Am!

– Sigur?

Patrizio tempo:

– Imi face figuri rau, e stricat, ziceţi-le să-l schimbe că doar sunt în garanţie!

– Domne, e sigur usb-ul laptopului, modemul e ok, am verificat in centrală.

Cincio tempo:

– Iar mi-a picat netul, modemul asta nu e bun de nimic!

– Nu o fi hardul?

Şasetiţio tempo:

– Mi-e stricat modemul, jur că-l arunc pe geam! Schimbaţi-l vă rog!

– Modemul e ok, să vedem firele, că astea-s de calitate proastă.

Şeptiţio tempo:

– Mi-e stricat modemul!

– Domne, pentru conexiunea aia buşită, ia încercaţi, vă rugăm, modemu’ ăsta cu conectare directă la reţea. Ăsta e stas, cel mai bun de pe piaţă, mai scump, da’ face toţi banii, are memoria lui, se conecteaza automat. Noi degeaba le spunem clienţilor că modemurile de tipul ăsta, pe care îl aveţi dumneavoastră nu e bun. Da’ trebuie să se convingă ei singuri, că dacă le zicem noi, după aia spun că vrem să-i băgăm la cheltuieli! Ei, vedeti? Ăsta merge, era de la modem! Ce vă spuneam noi ? Trebuie să-l schimbaţi!

. Zâmbind, am închis uşa. După cum am mai zis, am 1.88 si 105 kg …

iunie 5, 2009 Posted by | DAY BY DAY | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

I LOVE NEW-YORK!

Cand am vazut stirea asta si poza aferenta, de care

poza

sunt sigur ca va face cariera,  nu m-am putut abtine. Uita-te si la varsta „slugoiului imperialist”.

Citeste asadar fragmente, atent cenzurate de armata SUA, din scrisoarea unui soldat american catre parinti:

„Draga mamicuta si taticutule, eu sunt bine sanatos, ceea ce va doresc si dumneavoastra! La noi e bine si frumos afara, talibanii au devenit prietenii nostri si numai in cantece si voie buna o tinem. Si asa de frumos se joaca ei pe ulita satului, cu cate o sfoara eu motocei la capat, de la crapa turbanelele si inimioarele de fericire in piepturile lor de copii mari!

Mai deunazi doar, unu’ dintre ei mai glumet a incercat sa se strecoare in cazarma, sa ne sperie probabil . Noroc ca i s-au aprins mai devreme artificiile pe care le avea ascunse sub haine, ceea ce ne-a facut sa ne tavalim pe jos de ras. Si acum ma doare pieptul cand imi amintesc. Tare de treaba oameni, probabil ca si-au dat seama ca ne e dor de casa pentru ca in fiecare seara se aduna mai multi si ne striga  din toti plamanii: Alahu Akbar, un fel de „noapte buna” pe limba lor,  dupa cum ne-a spus domnu’ comandant.

Mamica, tare te rog ca data viitoare, daca mi trimiti boxeri cu I LOVE NY,  sa cauti alta culoare decat rozul, ca nu vreau sa rada astia de mine,  sau sau sa-mi faca poze.  Altfel aici e totu linistit si de abia astept sa va vad si sa va pup!

Al vostru fiu iubitor,

Zacharica „

mai 22, 2009 Posted by | POLITICALLY INCORRECT | , , , , , , | Un comentariu