mormolok6

World domination, step by step!

TERMINATOR 4 IL REINVIE PE J.D.SALINGER CA SA-I FACA DE RAS PE „SCRIITORII” NOSTRI!

New-Terminator-Headshot-R.articleAm aflat cu surprindere zilele trecute, spre rusinea mea, citind articolul asta din The Onion, ca Salinger traieste, ba chiar mai mult e perfect lucid, fara urma de infatuare si fals plictis intelectual.  OK, e o legenda vie, e constient, dar nu face mare caz de asta. E in pas cu timpurile, in care nu se simte un inadaptat sau un neinteles, si mai ales nu i se irita sfincterele la orice produs modern. Isi asuma stangismul ca pe o experienta a tineretii si e fan inflacarat al seriei Terminator. Ca un adevarat cunoscator, prefera T2 si T4 si se declara cucerit de Mc.G., regizorul ultimului.  Nu numai atat, dar e atat de sedus de acesta, incat se declara de acord ca Mc. G. sa-i puna pe pelicula cartile. Asta in conditiile in care adaptarea nuvelei „Unchiul Wiggily in Connecticut” pentru cinema l-a facut sa refuze cu ani in urma orice ecranizare viitoare dupa vreuna din scrierile sale.

Vorbeste apoi si de necazul pricinuit de aparitia pe piata a unei continuari neautorizate la   „De veghe in lanul de secara”, si cum are de gand sa cera daune de aproape un sfert de milion de dolari. Probabil ca multi dintre voi, astia cam in jurul a 30 de ani, poate si ai mai tineri, o au in casa. Si ma refer la „De veghe in lanul de secara”. In cazul in care e inca nou nouta dupa douzeci de ani, incercati sa o cititi. Nu prea are poze, dar e o carte de capatai a literaturii americane. Si nu va speriati, la ei nu e ca la noi. Acolo o carte e considerata valoroasa datorita virtutilor ei literare si nu in ultimul randsi prin prisma succesului comercial, care are un cuvant greu de spus. Ceea ce inseamna ca a prins si la vulg  (adica noi 🙂 ) si e foarte citibila iar autorul nu are absolut nici o problema in a-si face inteles mesajul.

Pe cand noi, de fiecare data, avem tendinta de a fi pe undeva la extreme . La noi, un roman e considerat important daca e scris de un intelectual chinuit, preferabil unu cu o figura ascetica si/sau patima alcoolului. Nefericirea intr-un fel sau altul e o conditie in sine, de neocolit. Romanul astuia e compus asadar din aprox. 80% cuvinte extrem de  alambicate, imbecil indesate in fraza, folosind din greu barbarisme si/sau cuvinte luate de-a dreptul din alta limba. Pe care nu se mai chinuie sa le traduca (vezi Patapieviciu’ de campie). El se adreseza unei elite de max 10 oameni, suficient de inteligenti sa-i inteleaga opera scrisa in cheie criptica.

Cu greu mai gaseste geniul nost’ ceva care sa-i gadile simturile blazate. Viata e de cacat, femeile nu-l inteleg si o juma de capitol peroreaza despre furunculul iesit intr-o zona mediana a corpului. Daca e norocos, descopera un film nordic de 3 ore despre viata si trairile unui limax obez si drama neacceptarii acestuia de catre o sociatate de  rame de gradina. Cata efervescenta, cat shpirit sarcastic! Ce comentariu satiric asupra lumii! Si atunci sa-l vezi cum ii stralucesc ochii si cum, pentru o juma’ de ora, ezita intre a iesi la soare sau a-si pune din taria pastrata pentru ocazii speciale! OK, e tuica de ai batrani si el se delimiteaza de subumanii cu gusturi atat de comune, dar un pic de prunata nu a facut rau nimanui!  Ca sa nu mai zic ca mai nou e la moda prezentarea experintelor sexuale cat mai bizare, si pe cat posibil usor incestuoase, de preferinta cu multe detalii, intinse pe 2 capitole din cele 5 ale cartii.

Ca sa revin la idee, Salinger prin simplitatea si spiritul sau tanar – desi omul e considerat unul din titanii literaturii americane –  m-a facut sa vreau sa avem si noi un scriitor asemenea. Sau daca il avem, sa aflu de el, pentru ca m-am saturat de pretiozitati de duzina, de remarci pesimiste, platitudini spuse cu aerul unor mari descoperiri personale si tanguieli privitoare la marasmul societatii in care traim.  Aproape ca mi-e dor de un roman realist-socialist in care tovarasul inginer Apostu se indragosteste de domnisoara Miroveanu de la biblioteca satului,  unde el implementa noi metode pentru cresterea productiei la ferma de struti dobrogeni. Se mai cearta ei pe teme marxiste, insa se iubesc muncitoreste,  iar cand ea sare calul el ii inchide gura cu un citat din Tovarasul.

Nu vreau sa stiu ca Apostu in copilarie, visa sa o desele pe matusa-sa, ca la 5 ani i-a jurat dragoste eterna scroafei sau sa aflu, CTP citire, despre erotismul unei vizite la buda.

Cum nu vii tu, Terminator ketto draghe, ca punand mana pe ei…

iunie 22, 2009 Posted by | DAY BY DAY | , , , , , , , , , , , | 8 comentarii

TEORIA EVOLUŢIEI RELOADED

Deşi diplodocul de câmpie, stegosaurul cu pene şi pterodactilul cocoşat au avut decenţa să observe ca nu aparţin noilor ere şi cu bunul simţ caracteristic s-au transformat in fosile, un exemplar se incăpăţânează sa nască pui vii în continuare.

Suferind de o traumă din vremi imemoriale, odată ajuns la oraş, refuză traiul la nivelurile inferioare, preferând habitatul oferit de apartamentele aflate de la etajul 3 in sus. Cocoţat la inălţime, nu realizează că nu mai e in pădure şi faptul că e mai sus ca tine nu e neaparat un semn de bunăstare socială. Mă refer la ţărănoiul de oraş şi cum de  aproximativ 2 ani, m-am pricopsit cu unul, ca vecin de nădejde.

Atâţia eoni în care evoluţia nu a avut nimic de spus, pierduţi în zadar. Darnic prin excelenţă, împarte flegme, urlete-de obicei noaptea sau dis de dimineaţă- îmi scutură covoarele în cap, fără să mă anunţe măcar, împarte palme plozilor şi e absolut sigur că-s înebunit după muzica de la Taraf TV, dată la maxim, duminica dimineaţa. Am îndrăznit o dată să-i propun ca alternative pentru depozitarea gunoiului ghena de gunoi in locul spaţiului din spatele blocului. Lucru care l-a infuriat destul de tare din moment ce de atunci gasesc mai tot timpul coji si cotoare pe preşul din faţa uşii.

De la balconul lui inchis cu parbrize de basculantă, îmi scrumează în cap aproape părinteşte. Nu o face ca să mă umilească, ci să-mi reamintească doar, în cazul în care am uitat, că el va fi întotdeauna acolo.

Cu ceva vreme in urmă il întâlnesc în faţa scării şi incerc pentru a n’şpea oară să-i aduc la cunoştinţă micile mele nefericiri, mai ales că fi’mea se chinuia cu o febră sâcîitoare şi avea nevoie de linişte. Bon viveur şi om de o lejeritate dezarmantă îmi explică senin că nu el mi-a, in ordine, împiedicat-o pe aia mică să doarmă, zgâriat maşina, pleznit geamurile, futut somnu’, nervii şi că in definitiv  ce mă-sa, am ajuns să ne certăm ca aia micii din prostii? Ai lui s-au facut bine după o febră de 40 de grade doar cu ţuică fiartă. Acu stau şi-l urmăresc şi pe scări? Ce dreacu’ domne, aşa am ajuns?

Ei bine, după atâţia ani de opozitie acerbă, mă declar cucerit de argumentaţia surprinzător de logică a acestui guru al convieţuirii la comun. Transfigurat, mă conformez: îl scuip intre felinare, îi aplic un şpiţ în corcoduşe şi îi vars găleata de gunoi în cap. Apoi profitând de faptul că vita e un pic dezorientată, îi sparg farurile şi-l pleznesc pe fii’so. Aşa, de-al dreacu’ !

Unul dintre vecinii alertaţi de urletele purcelului, sună la poliţie. Cu o promptitudine demnă de cauze mai bune îsi fac apariţia doi reprezentanţi cu caşchetă. Vaşnicii apărători ai ordinii publice si barurilor deschise non-stop, pe care le protejează cu preţul buzunarelor noastre, imi cer să ma opresc. Uşor ofuscat mă conformez, deşi tocmai încercam să-l conving că recordurile la statul cu capul sub apa din băltoacă au fost făcute să fie bătute.

Înrebat dacă vrea să depuna plângere, a eliminat 2 litri de apă, perfect inutili unei bune funcţionări, şi ca un perfect gentleman, a mormăit un NU şi s-a urcat în Dacia proprietate personală. A dat în marşarier, ocazie cu care a călcat-o pe nevasta-mea pe picior şi s-a infipt cu toata viteza în chioşcul pe care cu mândrie îl posed. Din două salturi am ajuns la el şi inceput să-l muşc de jugulară, in timp ce el incearca să-mi vâre diferite obiecte contondente in urechi, in special “ciocolăţi” şi cornuleţe, din rafturile pe care tocmai le-a darâmat.

Copii, încep să urle, nevestele să leşine iar poliţistii să dea din cap a pagubă. Atâta timp cît niciunul nu depunem plangere, nu au ce să facă. Îi voi demonstra că sunt net superior intelectual şi mai sus pe scara evoluţiei. Şi o să înţeleagă eventual. Cu fiecare pumn in cap!

 

iunie 10, 2009 Posted by | DAY BY DAY | , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

INEXISTENTELE MELE PROBLEME CU NETUL

Acu’ câţiva ani, mi se zbătea un gînd între lobii mei cei atît de netezi.  Ce-ar fi să mă conectez şi eu ca restu’ lumii la internet? Venisem din SUA, mă plictiseam teribil, iar orăşelul meu e recunoscut pentru oferta variată de divertisment, ce-i lipseste cu desăvarşire.

Iată-mă câteva zile mai târziu, emoţionat ca un şcoler,  în faţa unui ghişeu din primul oficiu poştal întâlnit în cale. Acolo am aflat că, daca vreau si modemul aferent gratis, aş face bine sa ma abonez pe 3 ani şi să scap de o grijă. Ceea ce am şi făcut, şi, fericit că am avut parte de o afacere faină, am plătit ca turcu’, anticipat, primul an de abonament..

Bucuros, mi-am luat jucariile si m-am îndreptat spre casă, fluierând si sărind intr un picior tot drumul. Am reuşit să ridic destule sprâncene, dar nu-mi păsa. Pentru o fiinţă  de 188 cm si 105 kg e o performanţă, indiferent din ce unghi ai privi-o!

Dupa nici 3 zile (nu, is un original şi nu o zic pe aia cu minunea) au început problemele cu modemul şi implicit cu internetul, care mi se intrerupea cand mi-era lumea mai dragă. Şi uite aşa, am inceput o relaţie de durată cu serviciul reclamaţii al Clicknet-ului şi în special cu instalatorii de internet. Prima dată când mi s-a întamplat pocinogu’, am sunat la Serviciul Clienţi care, după ce m-au ascultat atent, mi-au spus ca, a doua zi, o echipă va veni la apartament să verifice problema in chestiune.

Am zis saru’mana, deoarece, după cum banuiaţi, era o tanti, şi mi-am văzut de ale mele. A doua zi primesc un telefon cum că baieţii sunt pe drum şi ajung în aproximativ jumătate de oră.  Ceea ce au si. Punctuali în draci şi super simpatici toţi. Odată intraţi în casă, mă scuz că i-am deranjat, roşesc, le spun ca e prima dată şi îi rog să fie blânzi.

Îi servesc cu o cafea, suc, bere sau tuică si, şcolit in SUA, le dau si un mic bacşiş anticipat. Aşa, ca să fie intr-un ceas bun. Aveam bani şi mă consider un om de lume, umblat, care ştie că totul e bine când toată lumea e mulţumită.

Reinstaleaza un soft, îmi scapă laptopul pe jos, îşi cer scuze, eu răspund că “e Acer şi duce, să vedeţi pe unde l-am carat eu”, ei râd si-l mai scapa o dată! Încă glumeţ, îi invit să rămână la 2 scăpări pe jos, ei spun ca nu, “2 e pentru morti, nu-i aşa?” Râdem cu toţii şi-l mai scapă o dată.

Lejer indispus mă ridic în picioare, ei că, “stai domne, că n-are nimic, uite incă ticaie”, eu zic că nu, nu trebuie să ticăie, ei ripostează, “atunci nu e problema noastră, noi am venit sa reparăm conexiunea la net şi am reparat-o, lasă-ne domne să ieşim din casă, dacă nu vrei să chemăm poliţia!”

Au urmat apoi luni de discuţii fructuoase, de o frumuseţe fără precedent,  care se pot rezuma astfel:

Primo tempo:

– Buna ziua, imi face modemul figuri.

– Iar?

– Iar, imi cer scuze, degeaba ma rog de el, e un prost crescut.

– Dom’le daca ai chef de poante, lasă-ne in plata noastră, că nu ne arde de glume tâmpite îm timpul programului!

– Verificaţi, madam, şi o sa vedeti!

– Mda, aveţi dreptate, trimitem o echipă.

Echipă, aceeaşi bineînteles, cu care, de a lungul timpului, am avut la fel, dialoguri spumoase, pline de viaţă, nechinuite de absolut nici o urmă de logică.

Secondo tempo:

– Salutare, modemul imi face figuri.

– Nu se poate, astea-s cele mai bune de pe piaţă! Nu e de la modem, probabil îs  firele de vină.

Terzo tempo:

– Mi-e stricat modemul, iar nu se conectează ca lumea. Poate trebuie schimbat!

– Nu,  nu e modemul de vină, dar s-ar putea sa fie virusii, aveţi un antivirus bun?
– Am!

– Sigur?

Patrizio tempo:

– Imi face figuri rau, e stricat, ziceţi-le să-l schimbe că doar sunt în garanţie!

– Domne, e sigur usb-ul laptopului, modemul e ok, am verificat in centrală.

Cincio tempo:

– Iar mi-a picat netul, modemul asta nu e bun de nimic!

– Nu o fi hardul?

Şasetiţio tempo:

– Mi-e stricat modemul, jur că-l arunc pe geam! Schimbaţi-l vă rog!

– Modemul e ok, să vedem firele, că astea-s de calitate proastă.

Şeptiţio tempo:

– Mi-e stricat modemul!

– Domne, pentru conexiunea aia buşită, ia încercaţi, vă rugăm, modemu’ ăsta cu conectare directă la reţea. Ăsta e stas, cel mai bun de pe piaţă, mai scump, da’ face toţi banii, are memoria lui, se conecteaza automat. Noi degeaba le spunem clienţilor că modemurile de tipul ăsta, pe care îl aveţi dumneavoastră nu e bun. Da’ trebuie să se convingă ei singuri, că dacă le zicem noi, după aia spun că vrem să-i băgăm la cheltuieli! Ei, vedeti? Ăsta merge, era de la modem! Ce vă spuneam noi ? Trebuie să-l schimbaţi!

. Zâmbind, am închis uşa. După cum am mai zis, am 1.88 si 105 kg …

iunie 5, 2009 Posted by | DAY BY DAY | , , , , , , , , , , , | Un comentariu