Dacă aere nu e, ce mai e?

La sugestia unui amic, îmi arunc privirea de vultur pleşuv, o iau pe aceea de om semi-normal şi mă uit pe textul acesta, plin de guşteri care în lipsă de ceva mai bun, uită să mai respire şi se mai laudă cu asta.

Sincer să fiu nu-s deloc uluit de tipii care doboară în draci recorduri la ţinutul respiraţiei, chestii care bineînţeles au loc sub apă .

Toată lumea e buşbe, până şi mass media noastră e pe spate, deşi ea ar trebui să fie mai reţinută. Păi sincer să fiu, nu mi se pare deloc o chestie prea grea. Chiar foarte simplă de-a dreptul.

Uite, noi românii spre exemplu, suntem nevoiţi să ne ţinem respiraţia încă de la nastere, deoarece apărem direct într-o ţară de tot rahatul, ba mai mult o şi facem pe gratis. Nu cerem recunoaşteri internaţionale în presă şi toate astea se întâmplă în condiţiile în care nu există şansa de a pune capăt situaţiei mai devreme de 50 de ani (pe puţin).

Aşa că să mă mai scutească începătorii ăştia!

TITULARIZARE, SECONDO TEMPO

Ieri am fost la etapa de distribuire a posturilor. Desi anuntul pe site era clar: toti cei cu note peste 7 sa se prezinte, odata juns acolo, am aflat noutatea. Da,toti cei cu peste 7, care au sanse la cele 2 locuri scoase la titularizare. O alta sedinta urmeaza sa decida soarta restului catindatilor.

Era clar de la inceput! De ce nu am fost atenti?  Eu si ceilalti  20 de oameni  cu care dadusem examenul am cazut in genunchi si am inceput sa-i multumim cu lacrimi in ochi. Da, da, acum vedeam, era totul clar! Unul dintre noi chiar se intreba daca nu poate sa aduca, ca ofranda, celor din inspectorat cateva kg dintr-un anume organ destul de important al corpului uman. Ba mai mult si-a exprimat disponibilitatea sa treaca pe la fiecare in parte sa fie sigur ca nu ramane nici unul pe dinafara.

Desi nu avea rost, am ramas mai mult de curiozitate, sa vad cum decurge reprezentatia, care se anunta furtunoasa chiar de la inceput.

Posturi titularizabile, doar doua, dintre care unul era blocat pentru cei cu burse MEC, daca are si ochi pe dreapta si eventual cocoasa verde. A ramas asadar doar unul, si ala doar pentru cei care au dubla specializare: geografie-istorie. Carevasazica avem paine, dar se vinde doar celor cu bube in anusi, si nu e paine,e  pila de unghii si nu la noi, in satul vecin.

Am iesit complet siderat si fericit ca n-am luat o nota atat de mare incat sa ma faca sa cad intr-o criza de isterie furioasa, cum a facut o colega care a aflat ca degeaba are a 2 a nota din concurs, ca nu conteaza, datorita motivelor de mai sus,

Odata ajuns acasa, am luat un sticloi de coniac, mi l-am turnat pe gâţi si m-am intins in pat. Readaptarea la Romania se arata un pic mai dificila decat ma asteptam, dar e al dracu de interesanta, si asta e un avantaj :D!

Oricum prevad inca destule sedinte de distribuire, dar o sa ma opresc aici cu relatarile, din motive de usoara crestere a tensiunii.

BOMBA ATOMICA ROMANEASCA

Toti pupam un cur macar o data in decursul vietii. Gest scarbos, se dovedeste a fi o intreprindere necesara in anumite imprejurari. Conducatorii nostri, indiferent de timp, n-au facut exceptie, urmarind sau cosmetizandu-si actiunile sub mantia interesului national. Ei bine, dupa revolutie, au aparut alt tip de conducatori. Veniti din esalonul 2 si 3 al partidului comunist, obisnuiti sa fie servili cu puternicii si nemilosi cu subalternii, noii lideri au adus in politica externa pupatul in cur din placere. Un pupat sincer, zgomotos, invariabil vesel. Si infricosator de fericit.

Ultimul pupoi muncitoresc, si de ce sa nu spun, plin de sperante complet cretine, e suplimentarea tr upelor romane din Afganistan. Ce cautam acolo imi scapa, si asta pentru ca:

1) Participarea la reconstructia tarii aleia nici nu incape vorba se materializeze, deoarece in Irak n-am facut absolut nimic in acest sens, desi am semnat acorduri peste acorduri.Nici macar nu am recuperat banii bagati, daramite sa scoatem si profit. Pardon, sa participam la reconstructie.

2) Mergem intr-o tara pe care americanii, spre deosebire de Irak, nici macar n-au putut sa o cucereasca. Pentru prima data in istorie cred, o tara a sistat atacurile asupra alteia deoarece munitia costa mai mult decat tintele. Dupa ce au bombardat jumate din muntii Afganistanului, au descoperit cu uimire ca aia mai au si pesteri. Puteau sa-l intrebe pe  Rambo III, noul meu erou, si sa scuteasca drumul. Asa ca de nervi, au atacat Irakul.

3) Trimitem trupe la dracu in praznic, in conditiile in care Sua ne trateaza ca pe niste gunoaie, avand grija ca etern anuntata scoatere a vizelor  sa devina imposibila.Anul acesta admiterea in Programul Waiver, presupune o rata de refuz la ambasada de sub 2% din numarul petentilor, in timp ce anul trecut era de 15%. Romania a avut in 2008, 25% refuzuri.

Cireasa pe tort o pune trimiterea „tutulor” kg de uraniu imbogatit, adica vreo 50 , ce ar fi putut folosit la fabricarea bombei atomice, unde credeti? In Rusia, cel mai de nadejde aliat al nostru dintotdeauna. Saracu Ceausescu facea ulcer si inca un diabet daca ar fi vazut asta. Toate astea sub supravegherea si sub inaltul patronal al SUA, care au hotarat sa stranga tot materialul radiaoactiv din Brazilia, Bulgaria, Columbia, Danemarca, Grecia, Letonia,  Portugalia, Slovenia,  Coreea de Sud, Spania, Suedia si Tailanda. Plus toata Europa Vestica, insa ceva ma face sa nu prea cred ca acolo au fost foarte scrupulosi.

Pun pariu insa, ca in cazul unei neintelegeri cu rusii, vom primi inapoi, direct in cap,tot materialul radioactiv,  de o sa vedem numai ciupercute verzi o perioada.

Sper totusi sa-i fi fraierit pe americani si rusi, si sa fi contruit deja, in buncarele din M-tii Apuseni arma noastra secreta, celebrul  RAHAT (Racheta Atomica Horea Autonoma si Teleghidata ), care odata lansata va ajunge pe teritoriul Rusiei in aproximativ  5 ani, adica exact cand aia se asteapta mai putin. Macar atat sa facem.

Am inteles ca in tara, au fost testate cu succes variantele primitive ale acestei arme, iar rezultatele sunt innebunitoare, romanii parasind pe capete zona.

CUM AM REFORMAT SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN ROMANIA (1)

Proaspăt ieşit de pe băncile facultăţii, nu am mai avut nici o scuză să frec menta degeaba, ca acum spre exemplu,  şi a trebuit să-mi găsesc de muncă.

Cum bineinţeles toate posturile bune erau puse la păstrat, am hotărât oarecum uşurat să iau un post la aprox. 40 km de oraşul meu. Posibilitatea unei navete de 2 ore pe zi nu ma descuraja deloc, ba chiar mă galvaniza si deja simteam mici tremolouri pe creţele. Mă refer la circumvoluţiunile producţie proprie, dar în definitiv fiecare e liber să înţelegă ce vrea.

Ajuns in comuna unde trebuia să-mi iau rolul de rabi, am constatat că am stricat nişte ape adânci şi uşor aducătoare de venituri.Tocmai ii luasem locul fostului poştas si nevestei lui, care, deşi amandoi aveau 14 clase impreună, predau istoria si materiile adiacente, plus engleza.Nu-i plângeţi prea tare însă, pentru că oamenii aveau pensii cât salariul meu de incepator, plus case şi pamânturi căcălau. Pe lângă nişte metode de predare absolut demenţiale. Dar să revenim la ce e mai important. Şi anume EU!

Anul acela s-a dovedit un an fain, in care ne-am trezit 4 cadre tinere şi de nădejde, 2 fete si 2 băieţi, toţi la început de drum, în aceeaşi unitate de învăţământ binecuvîntată.Datorita atributelor mele fizice, copii au ghicit imediat ca le sunt noul prof de sport. Degeaba am negat si le-am indrumat ochisorii spre adevaratul prof de sport, n am scos decat” Haideţi domnu’, nu mai râdeţi de noi!”Am inceput aşadar noul an şcolar cu trecerea in revistă a claselor la care predam şi stabilirea nivelului de cunostinţe existent.

Am aflat cu bucurie analfabeti în clasa a 8-a, lipsă totală de resurse şi, ceea ce a reuşit să mă indispuna destul de tare, o frica şi un refuz de a raspunde si de a coopera  la unii copii, de neînţeles atunci, când îi intrebam ceva legat de scoală.

Degeaba le spuneam că nu vreau răspunsuri bune, că nu notez şi că intrebând şi primind răspunsuri vor învăţa mai bine. Câteva saptamani mai tarziu am aflat motivul. Pe lângă faptul ca nu aveau de unde sa ştie cum şi ce sa predea, familia Satanei îi şi bătea pe ăi mici dacă dădeau răspunsuri greşite. In special musiu, care avea obiceiul, de o duioşie rară, de a-i cârpi pe copiii care greşeau raspunsul.
Cu o ura neimpăcată , mi-am soptit atunci in barbă ca eu nu o să bat niciodata covoare, pardon copii! Şi că mai presus de toate nu o să mai accept violenţa în scoală, sub nici o formă. Plus că şi acu’ după ‘nşpe relaţii ratate, recurgerea la violenţă nu mi se pare o soluţie. Decât in cazuri anume selectate, in care amandoi partenerii sunt majori şi sunt de acord, există un safe word, iar clemele pentru sfârcuri sunt atent sterilizate!

Am realizat atunci că, dacă vreau să-i fac pe ştrumfi să înveţe ceva şi să iasă din carapace, trebuie să-i fac să vrea sa înveţe şi vrea să vină spre ceea ce predam eu. Am redus rolul manualului la maxim, am făcut lecţiile cât mai interactive şi, cel mai important, nu le dădeam să scrie in clasă mai mult de 5 rânduri, fără să insist prea tare pe date. Am început să facem vizionari de filme istorice, să reconstituim lupte, arme, obiceiuri, portul acelor vremuri. Bineinţeles, atât cât ne permiteau posibilităţile.

Am demonstrat superioritatea falangelor greceşti, a legiunilor romane, aproape fiecare era expert in mumificare, ştiind cu precizie ce si cum se scoate, preferata lor fiind scoaterea creierului prin nas cu ajutorul unei tije metalice. I-am făcut sa fie uniţi, tupeişti, să inveţe cu cap. Notele alor mei  crescuseră in medie de la 6-7 la 8-9. Fugeau copii de la alte clase să stea la mine la ore.  Ce mai, eram pe val şi valul era de tsunami .

Facut scurt, director educativ, mai cu seamă din cauza staturii, eram şi cel chemat să rezolve orice probleme de comunicare apărute in cadrul şcolii, precum si responsabil de activităţi extra curiculare.  Colegii mai tineri ma invidiau iar cei mai bătrani clătinau din cap uluiţi.

Iata de ce, în momentul în care s-a anunţat prima inspecţie după 10 ani, nu aveam absolut nici o urmă de îngrijorare.

va continua…

 

Incredibil! Razbunare istorica, Romania vs Ungaria!

In sfarsit, dupa decenii de „Hello, Budapest!”, luate in bot de la aproape toti vizitatorii, ne luam revansa! Si nu oricum, ci luandu-i unui scoler din SUA 25 de mii de coco, bani de colegiu pusi la bataie de concursul televizat National Geografic Bee.  Stirea e adevarata, luata de site-ul yahoo-ului si o poti citi aici.

Micutul nenorocit,  calificat in finala, intrebat in ce tara e localizat judetul Timis, judet ce are acelasi nume cu un afluent al Dunarii, a raspuns prompt: Ungaria.  Arjun Kandaswamy, 14 ani, a pierdut astfel in fata mult mai bine pregatitului Eric Yang, un reprezentant american get beget dupa nume, care a dat raspunsul corect: Romania.

Nu, nu Bulgaria, Nelutule! Si scoate copita din nas!

Intrebat imediat dupa concurs cum de a stiut raspunsul, Yang,13 ani,etnic chinez din Singapore, a spus ca isi aminteste si acum cu placere croaziera pe Dunare, facuta impreuna cu mica sa familie de 25 de  suflete, in valiza inchiriata de la unchiul lor din Sichuanul de Campie.  Si cum baltoacele de petrol care se varsau din Timis in Dunare, aprinse cu umor de simpaticii romani si sarbi, i-au ajutat sa se incalzeasca un pic. Croaziera care, dupa incarcarea in containerul ce-i astepta in Constanta, s-a terminat odată ce cei 4, au fost debarcaţi teferi si nevatamati, trei saptamani mai tarziu in Texas, USA.

Looserul, a jurat ca se va face cantaret celebru de soul sau hip hop (nu e inca hotarat) si isi va lua revansa cu prima ocazie cand va concerta in Budapest, aaa Bucharest!

A tutoulor!